Rapidiștii s-au culturalizat**

Rapidiștii s-au culturalizat**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul românesc încearcă să scape din vremurile „tulburi” care
păreau la un moment dat să îl doboare. Naționala condusă de Răzvan
Lucescu se pregătește de o nouă atitudine, iar Steaua își duce
jucătorii la teatru. În aceste condiții, Rapidul condus de Nae
Manea nu putea să rămână nici el mai prejos.

Cu mic, cu mare, începând de la căpitanul giuleștenilor, Costin
Lazăr, și terminând cu jucătorii din „grădinița” de la tineret,
alb-vișiniii au vizitat ieri, în jurul orei 14:00, Casa Poporului.
La invitația omului de afaceri Nicu Cristescu, fotbaliștii au făcut turul celei mai mari
clădiri din Europa, rămânând cu gura căscată. „Străinii au fost cei
mai impresionați, dar nici românii nu s-au lăsat mai prejos”, ne-a
povestit cel care le-a lansat invitația.

Cantina Parlamentului nu putea fi nici ea ratată de rapidiști.
Profitând de prezența la Casa Poporului, giuleștenii au luat cu
asalt locul unde aleșii țării au parte de cele mai mici prețuri
pentru pauzele de masă.

„Bozo” a ratat Casa
Poporului

Unul dintre cei mai cunoscuți rapidiști atunci când vine vorba
de viața extrasportivă, muntenegreanul Vladimir Bozovic a ratat
ocazia de a se „culturaliza” alături de colegii săi, fiind convocat
la naționala țării sale. Pe lângă el, au mai lipsit portarul Mircea
Bornescu și tânărul atacant Alexandru Ioniță, primul convocat la
naționala mare, iar al doilea la cea de tineret.

Vor merge la muzeu și la
Operă

Și pentru că omul de afaceri Nicu Cristescu, care, de
altfel, este și un rapidist înfocat, este hotărât să aibă grijă de
culturalizarea jucătorilor Rapidului, vizita de ieri de la Casa
Poporului nu va rămâne singulară. Astfel, giuleștenii au în plan
pentru perioada următoare să meargă la muzeu și chiar la Operă! E
oricum un pas înainte pentru fotbaliștii de lângă Podul Grant,
pentru că, dacă ar fi să ne luăm după George Copos, singura locație
pe care ar vizita-o ar fi o fabrică!

Un moment inedit a avut loc după ce turul rapidiștilor a
luat sfârșit, iar jucătorii au început să părăsească impresionanta
clădire. Veteranii primei echipe, ca Mugurel Buga (foto), s-au
urcat în autocar cu direcția Pro Rapid, iar Drăghia, Straton și
ceilalți jucători mai tineri au luat-o la pas prin parcul
Izvor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×